Negru cabinet,
Negru sînge mă stropeşte,
Negru iminent,
Neagra masă mă-ncolţeşte.
Neagra cretă, negrul hol,
Neagra mînă, negrul ma sfinţeşte,
Neagra faţă, negrul gol,
Negre cruci blagosloveşte.
Negrul zîmbet, negrul mă tot umple,
Negrul tîmplele-mi striveşte,
Negru-mi desenează distonii mai suple,
Negrul analectele-mi iveste.
Negrul meu e negru mort, negrul meu e negrele iluzii,
Negrul meu e strigăt orb, negrul meu instigă-aluzii,
Negrul meu e-n firul tău, negrul meu e glontul ce topeste,
Negrul meu e nimbul meu, negrul meu de voi mă izbăveşte.
marți, 10 mai 2011
vineri, 6 mai 2011
Flori De Primavara
Acoperită-n flori de primăvară,
Venin ii dai bolnavului a treia oară;
Resuscitezi din comă tot dementele iluzii
Ce mult au fost spalate de-anestetice perfuzii.
In fulgii albi si distilatele himere,
S-a invelit in plastic sa nu zbiere
Văzîndu-şi degradatii, negrii fluturi
Strigînd călăul, înhumaţi sub scuturi.
Şi capu-i răsucit şi nasu-i alb de-absurditatea firii,
Amplificată-n sincopate note-al amintirii,
A spart cristalul lumii anulîndu-i inocenţa
Şi-a curs frigul macabru ce i-a stins incandescenţa.
Inchide ochii sa nu vezi perfidul corb ce-a evadat din frumuseţe,
Ca-nfiorat e singur de multiplele lui feţe;
Murit demult e-avîntul său salbatic,
Dar tu iar vii, al crematoriului jăratic.
Iar vii, acoperita-n flori moarte de seară,
Propriul sînge-n cupă-i dai ultima oară,
Reinjectezi pastele-n venele ironic arse,
Doar sinucidere-i oferi prin dulcele speranţe.
Venin ii dai bolnavului a treia oară;
Resuscitezi din comă tot dementele iluzii
Ce mult au fost spalate de-anestetice perfuzii.
In fulgii albi si distilatele himere,
S-a invelit in plastic sa nu zbiere
Văzîndu-şi degradatii, negrii fluturi
Strigînd călăul, înhumaţi sub scuturi.
Şi capu-i răsucit şi nasu-i alb de-absurditatea firii,
Amplificată-n sincopate note-al amintirii,
A spart cristalul lumii anulîndu-i inocenţa
Şi-a curs frigul macabru ce i-a stins incandescenţa.
Inchide ochii sa nu vezi perfidul corb ce-a evadat din frumuseţe,
Ca-nfiorat e singur de multiplele lui feţe;
Murit demult e-avîntul său salbatic,
Dar tu iar vii, al crematoriului jăratic.
Iar vii, acoperita-n flori moarte de seară,
Propriul sînge-n cupă-i dai ultima oară,
Reinjectezi pastele-n venele ironic arse,
Doar sinucidere-i oferi prin dulcele speranţe.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)